Sâmbătă, 02 septembrie 2017, în organizarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi a Centrului de Documentare şi Informare al ATRU, la Centrul Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a „Festivalului Gastronomic Românesc pe Ţară”.
La ediţia din acest an, au participat 30 de echipe, din Ungaria și România, care au prezentat publicului şi juriului diverse tipuri de mâncăruri. La festival au participat primari de localități, conducătorii instituţiilor organizatoare, reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din Ungaria, profesori şi elevi de la şcoli la care învaţă copiii românilor din Ungaria, dar şi oaspeţi români din jud. Arad şi jud. Timiş.
La aceasă manifestare au asistat E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta și E.S. Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie folclorică venită din România, de la Vărșand (jud. Arad).
Miercuri, 31 ianuarie 2018, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) din Gyula, Consulatul General al României la Gyula, în colaborare cu UCRU și Academia Română, Filiala Timişoara, a organizat „Ianuarie Românesc la Gyula”, […]
La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, din acest an (21 noiembrie 2019), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Episcopală din Gyula, […]
La Școala Generală „Lucian Magdu”, din Bătania (Battonya), s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului național de interpretare vocală intitulat „Vocea de aur”, la care au luat parte peste 27 de elevi de la […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează