
În perioada 11-14 iulie va avea loc, în Poiana Lupului din inima Banatului Montan a XVII-a ediţie a Festivalului internaţional de jazz de la Gărâna– a anunţat managerul festivalului, Marius Giura. Organizatorii, fundaţia culturală „Jazz Banat” şi partenerii acesteia, au definitivat deja programul celor patru zile de festival.
Astfel, în 11 iulie vor urca pe scenă ansamblul de percuţie “Prezent” (Romania), grupul româno-cubanez Peter Sarosi-Azara, formaţia indo-americană Charles Lloyd-Sangam şi celebrul sextet american “Bill Frisell – Big Sur”.
Cea de-a doua zi îi va avea ca protagonişti pe norvegienii lui John Surman de la “Valhalla” şi din trioul “Arild Andersen”, alături de care vor evolua membrii grupului româno-maghiaro-american “Luiza Zan Project” şi formaţia “The Sinners” şi invitata lor, Irina Popa.
În 13 iulie, amfiteatrul natural de la Poiana Lupului va fi animat de cvartetul israelian condus de jazzmanul de origine română Peter Wertheimer, de grupul lituanian “Dainius Pulauskas”, de formaţiile norvegiene “In the Country” şi “Bugge Wesseltoft” şi de polonezii de la “Kaczmarczyc Audiofeeling”.
În ultima zi a festivalului vor evolua suedezii de la “Magnus Ostrom”, trioul germano-olandezo-român “Crayz World-Nicolas Simion-Eugen Gondi” şi membrii formaţiei româneşti “Jazzybit”.
În afara concertelor, care vor începe la ora 19, festivalul va mai cuprinde, ca şi la ediţiile precedente, o amplă galerie de evenimente adiacente, dintre care amintim: expoziţiile fotodocumentare “Gărâna/Brebu 1997” şi “Eyemazing Florilegium – Lili Ochsenfeld” (artă vizuală), precum şi lansarea volumului “India Darhsan – 1.800 de kilometri de călătorii interioare”, semnată de Iuliana Nalatan.
Fii primul care comentează