Prima groapă s-a format acum o lună în mijlocul străzii la semaforul de pe Banatului. Atunci reprezentanţii firmei Meridian 22 au astupat-o cu pietriş şi au turnat şi un strat de asfalt, scrie redesteptarea.ro. După câteva zile, de această dată pe strada Timişoarei, chiar în faţa fostei Bănci Agricole a apărut o groapă destul de adâncă. Şi aceasta a fost acoperită. Inutil însă, pentru că ambele au reapărut spre disperarea autorităţilor.
„Nu ştim ce se întâmplă cu groapa de pe strada Timişoarei, este un mister. Data trecută am săpat la vreo trei metri sub canalizare şi nu am găsit unde ar putea să dispară pietrişul. Am dat de pământ ferm şi stabil. Nu ştim încă ce fenomen se întâmplă acolo, este o groapă misterioasă. Iar groapa de pe strada Banatului s-a format din cauza unor cărămizi care au căzut din vechiul cămin, dar acolo am rezolvat. Am schimbat capacul de canal, dar a trecut un tir cât încă nu era întărit şi a trebuit să-l reschimbăm. Acum problema e rezolvată pe strada Banatului”, a declarat Iosif Groza, directorul societăţii Meridian 22


Fii primul care comentează