
Pentru luna februarie, Cinemateca francofonă vă propune o dramă franco-belgo-luxemburgheză de 90 de minute, din 2010, a realizatorului Olivier Masset-Depasse: ILLÉGAL.
Sinopsis:
Tania şi fiul său de 14 ani, Ivan, sunt ruşi şi trăiesc ilegal de 8 ani în Belgia. Ea este mereu în alertă şi se teme de controalele poliţiei, până în ziua în care este arestată. Mama şi fiul sunt separaţi, Tania fiind dusă într-un centru de detenţie. Ea va face totul pentru a-şi regăsi fiul, dar tot nu va scăpa de ameninţarea expulzării.
Institutul francez din Timişoara, Lectoratul francez şi Asociaţia Hexagone vă aşteaptă miercuri 27 februarie cu începere de la ora 19:30, în sala Aula Magna a Universităţii de Vest (bd. Vasile Pârvan nr. 4), intrarea este liberă. Film subtitrat în limba engleză.
Fii primul care comentează