Misiune economica la Munchen


Programul de misiuni economice al CCIA Timiș pentru anul în curs începe cu organizarea, în perioada 17-19 ianuarie 2013, a unei misiuni economice în Germania, de vizitare a Târgului BAU 2013 Munchen, cel mai mare eveniment din Europa din domeniul construcțiilor.

Peste 2.000 de expozanţi vor expune pe o suprafaţă de 180.000 mp o gamă diversificată de produse specifice:

Materiale pentru construcţia de drumuri;

Materiale utilizate pentru construcţii civile şi industriale;

Proiectare în aer liber, accesorii, mobilier urban, iluminat exterior;

Produse chimice utilizate în construcţii;

Materiale pentru amenajări interioare;

Sisteme de construcţii și tehnologie solară;

Porţi, sisteme de parcare, lifturi;

Accesorii pentru securitate, uşi şi ferestre, sisteme de protecţie;

Unelte şi echipamente folosite în construcţii;

Servicii de proiectare, arhitectură şi urbanism.

Misiunea economică este organizată de CCIA Timiș prin Centrul Enterprise Europe Network, cea mai largă reţea din lume care oferă servicii de informare şi consultanţă pentru întreprinderi, având 600 de puncte de contact din peste 50 de ţări.

Prin această reţea, participanţilor li se vor organiza întâlniri prestabilite cu firme din Germania, în funcţie de interes şi domeniu de activitate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns