Noutati privind procedura civila si procedura fiscala


În cursul zilei de 16 aprilie 2014, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Cabinet Avocat HAŢEGAN, a organizat seminarul cu tema:

 

„Procedura civilă. Procedura fiscală. Noutăţi”

Intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă impune pregătirea profesioniştilor din domeniu, date fiind noutăţile majore aduse de acesta.

 

De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a acestuia, a fost introdusă şi obligativitatea parcurgerii procedurii de mediere, în anumite situaţii.

 

În plus, regulile comune de judecată au suferit anumite modificări care tind să elibereze instanţele de judecată de dosare, să scurteze termenele de judecată şi să îi cheme pe justiţiabili în săli numai în faze mai înaintate ale procesului.

 

În ceea ce priveşte procedura fiscală, toate companiile se pot confrunta cu controale fiscale care se finalizează de cele mai multe ori cu emiterea unor procese verbale de contravenţie, de aceea cunoaşterea procedurilor de contestare a acestora este extrem de utilă.

Cei peste 20 de participanţi la seminar au aflat de la specialiştii  Cabinetului Avocat HATEGAN aspecte privind:

  • Procedurile speciale pentru recuperarea debitelor;
  • Procedura ordonanţei de plată. Măsuri asiguratorii;
  • Medierea. Procedura generală de judecată. Noutăţi în procedura fiscală;

Aspecte privind executarea silită.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns