Poliţia română a capturat într-un an 45 kg de canabinoizi, 47,92 kg de catinone şi 6,1 kg de piperazine

În scopul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, comercializate de aşa-numitele ‘magazine de vise’, în zilele de 10 şi 11 februarie a.c., la nivel naţional, au fost întreprinse, concomitent, o serie de controale în locurile unde se comercializează aceste produse. În acest context, urmare a activităţilor întreprinse au fost constatate o serie de nereguli care au fost sancţionate contravenţional sau au fost întocmite dosare penale. În urma controalelor efectuate la peste 65 de magazine s-au aplicat amenzi în cuantum de 235.200 lei pentru încălcarea prevederilor diferitelor acte normative care reglementează activitatea de comerţ şi de protecţie a consumatorului. Totodată, au fost întocmite 18 dosare penale în care sunt cercetate 24 de persoane pentru încălcarea prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri. De asemenea, au fost ridicate 320 grame şi 1.703 plicuri, fiind dispuse măsuri de analiză a conţinutului acestora, urmând ca ulterior, în funcţie de rezultate, să fie luate măsurile legale. În urma acţiunii, a fost suspendată activitatea a trei unităţi de acest gen. Pentru combaterea la nivel naţional a fenomenului de comercializare la liber în ‘magazinele de vise’ a unor plante, denumite impropriu ‘etnobotanice’, care au invadat piaţa bunurilor de consum şi pun în pericol sănătatea/viaţa cetăţenilor, în special a tinerilor, Poliţia Română a întreprins o serie de măsuri specifice, inclusiv propuneri legislative. În anul 2010, prin adoptarea O.U.G. nr. 6 din 15.02.2010 şi H.G. nr. 575 din 16.06.2010 pentru modificarea şi completarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, au fost introduse sub control, în total, 44 de plante şi substanţe noi. Până în prezent s-au ridicat aproximativ 20.000 de produse, care au fost trimise la laborator în vederea expertizării. Au fost întocmite peste 340 de dosare penale pentru încălcarea prevederilor legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. S-a dispus măsura arestării preventive pentru 83 de persoane pentru încălcarea prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri care au săvârşit astfel de fapte cu substanţe introduse sub control prin OUG 6/2010 şi HG 575/2010. Pentru 16 persoane s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore fără să se ia măsura arestării preventive asupra acestora. În urma acţiunilor comune, s-au aplicat până în prezent sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.556.325 lei, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Garda Financiară a dispus suspendarea activităţii a 67 de magazine. Au fost descoperite două laboratoare empirice, unul în Bucureşti şi celălalt în Cluj, în care se preparau aceste amestecuri de substanţe importate, de către persoane fără studii de chimie şi care realizau amestecurile empiric. Din data de 15 februarie 2010 până în prezent s-au capturat cantităţi mari de substanţe introduse sub control prin modificarea anexelor Legii nr. 143/2000, respectiv 45 kg din clasa canabinoizilor sintetici, 47,92 kg din clasa catinonelor şi 6,1 kg din clasa piperazinelor ( substanță care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă, utilizată în medicină la tratamentul gutei, împotriva nisipului din urină etc) şi un total de 15.183 comprimate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns