Poliţiştii timişoreni au organizat o acţiune pentru prevenirea activităţilor comerciale ilicite
În ziua de 11 februarie 2011, poliţiştii timişoreni au organizat o acţiune simultană în cele 10 pieţe agroalimentare din municipiul Timişoara, pentru prevenirea comerţului ilicit şi susţinerea activităţilor legitime de comercializare a produselor agroalimentare şi de altă natură. La acţiune au participat poliţişti de investigare a fraudelor, de ordine publică, rutieri şi de investigaţii criminale. Deşi acţiunea a avut un rol preventiv, totuşi au fost depistate şi persoane care încălcau prevederile legale, fapt pentru care poliţiştii le-au aplicat acestora 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.605 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 107 pachete de ţigări netimbrate şi mai multe parfumuri expuse în vederea comercializării, fără documente de provenienţă. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare şi vor avea drept scop protejarea populaţiei de activităţile comerciale ilicite precum şi identificarea agenţilor economici care produc, transportă sau comercializează produse accizabile, produse alimentare şi nealimentare, produse de morărit şi panificaţie şi se sustrag la plata impozitelor şi taxelor aferente bugetului consolidat al statului.

Fii primul care comentează