Proiectul româno-maghiar de cercetare arheologică sistematică a sitului arheologic „Igriş – mănăstirea cisterciană Egres” com. Sânpetru Mare, jud. Timiş
Proiectul româno-maghiar de cercetări arheologice sistematice a sitului arheologic „Igriş – mănăstirea cisterciană Egres” este iniţiat de Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara în colaborare cu Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta. Mai participă la acest proiect Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Proiectul de cercetare a mănăstirii cisterciene Egres, fondată în anul 1179 şi ctitorită de regele Béla al III-lea al Ungariei, are ca obiectiv principal identificarea şi studierea edificiilor de cult şi a clădirilor care au compus complexul monastic medieval, în vederea reconstituirii trecutului acestei mănăstiri despre care avem informaţii doar prin prisma unor izvoare documentare sau datorită unor lucrări de istoria artei despre fragmentele arhitecturale provenite din demolarea mănăstirii, care a avut loc în cursul secolelor XVIII şi XIX. Aceste fragmente arhitecturale ne dezvăluie totuşi că abaţia cisterciană Egres a avut două etape constructive, una la sfârşitul secolului al XII-lea şi cea de-a doua în prima jumătate a secolului al XIII-lea.
Abordarea sistematică a ansamblului mănăstirii impune realizarea unor cercetări arheologice care să fie în măsură să răspundă întrebărilor de natură ştiinţifică privind etapele de construcţie şi datarea acestora, precum şi evoluţia în timp a complexului mănăstiresc.
Un important deziderat al acestor cercetări va fi şi reperarea locului de îngropăciune a regelui Andrei al II-lea (1205-1235) şi a soţiei acestuia, Yolanda de Courtnay (decedată în 1233), despre a căror înhumare în incinta mănăstirii se ştie din sursele documentare.
Cercetările arheologice din 2016 au fost precedate de cercetări geofizice efectuate în toamna anului 2013, de o echipă mixtă, româno-maghiară, care a reunit arheologi din Muzeul Banatului Timişoara şi de la Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta, în urma cărora s-a detectat planul edificiului de cult şi al unor clădiri ale mănăstirii.
Echipa ştiinţifică din România
-dr. Daniela Tănase, arheolog – responsabil ştiinţific (Muzeul Naţional al Banatului)
-Zsuzsanna Kopeczny, arheolog (Muzeul Naţional al Banatului)
-dr. Andrei Măgureanu, arheolog (Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti)
-Daniel Culic, arheolog (Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău)
-dr. Virgil Apostol, arhitect (Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” Bucureşti)
-dr. Adrian Cristian Ardelean, geograf, specialist în geodezie (Muzeul Naţional al Banatului)
Echipa ştiinţifică din Ungaria
-dr. Balázs Major, arheolog, orientalist, istoric – coordonator ştiinţific (Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta)
-dr. András Végh, arheolog (Muzeul de Istorie Budapesta)
-dr. Zsolt Vágner, arheolog (Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta)
-dr. Attila Türk, arheolog (Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta)
-dr. Gábor Bertók, arheolog, expert GIS şi teledetecţie (Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta)
-Róbert Lóki, arheolog, expert în geodezie (Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta)
Săpăturile arheologice sistematice de la Igriş – mănăstirea cisterciană Egres – campania 2016 –
În campania arheologică din anul 2016 s-au efectuat cercetări în partea de sud-vest a transeptului bisericii şi s-a descoperit latura de sud a navei, latura de vest a transeptului, precum şi baza unui pilastru din colţul de sud-est al navei. De asemenea, s-a mai găsit o structură de cărămidă de formă dreptunghiulară, care este posibil să fi fost o criptă.
Au fost găsite schelete umane înhumate în biserică în cursul secolelor XIV-XV, precum şi o groapă situată tot în interiorul bisericii, în care au fost descoperite multe schelete umane, unele fragmentate, altele arse, amestecate cu fragmente ceramice, obiecte de metal, bucăţi de vitralii, bucăţi de fragmente arhitecturale din piatră, cărămizi, piese de pardoseală, oase de animale. Toate acestea indică o depunere cauzată de un eveniment violent; în acest moment presupunem că este vorba despre o distrugere provocată de invazia monogolă din 1241, care a afectat şi mănăstirea Egres, după cum aflăm din izvoarele documentare.
Cercetările arheologice au mai relevat faptul că înainte de construirea complexului mănăstiresc, în acest areal a fiinţat o aşezare din secolele XI-XII. Locuinţele aveau vetre şi cuptoare, iar fragmentele ceramice provin de la oale modelate la roata înceată şi de la căldări de lut. Fundaţiile zidurilor bisericii şi ale pilastrului au distrus parţial aceste locuinţe.
Repere istorice
Ctitorie a regelui Béla al III-lea al Ungariei, mănăstirea Egres, închinată Fecioarei Maria, a fost fondată în anul 1179, pe 25 aprilie, fiind o filială a abaţiei cisterciene de la Pontigny (Franţa). În zona mlăştinoasă din apropierea Mureşului, călugării ordinului cistercian au construit o mănăstire cu o biserică monumentală, mărturie stând fragmentele arhitecturale care s-au păstrat până astăzi în sat şi în Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara şi care se datează între sfârşitul secolului al XII-lea şi prima jumătate a secolului al XIII-lea.
În evul mediu, pe Mureşul Inferior a fiinţat o pleiadă de mănăstiri a căror bogăţie provenea din vămuirea sării care venea pe Mureş din Transilvania, fiind transportată înspre partea occidentală a regatului maghiar şi a altor ţări învecinate. Mănăstirea Egres a avut cel mai mare venit anual de sare în comparaţie cu celelalte mănăstiri din valea Mureşului care beneficiau de pe urma comerţului cu sare. Rangul înalt la care a ajuns mănăstirea în secolul al XIII-lea se datorează şi posesiunilor donate de regii Bela al III-lea (1172-1196), Emeric (1196-1204) şi Andrei al II-lea (1205-1235).
Demn de amintit este faptul că aici au fost înmormântaţi regina Yolanda de Courtnay (sora împăraţilor latini de Constantinopol, Robert şi Baldouin al II-lea) în 1233 şi soţul său, regele Andrei al II-lea, în anul 1235, rege care a acordat mari privilegii acestei mănăstiri căreia i-a şi finanţat înfrumuseţarea edificiului.
Mănăstirea de la Igriş şi-a creat la rândul ei filiale la Cârţa (Kerc) în Transilvania în anul 1209 şi una fondată în cnezatul Haliciului, abaţia S. Crucis Galitiae, în anul 1266.
Totuşi istoria acestei mănăstiri a fost una zbuciumată, înfloritoarea ctitorie a regilor arpadieni fiind devastată de invazia tătară din anul 1241 când însuşi abatele s-a refugiat, mănăstirea renăscând după plecarea tătarilor, în anul 1247. Un nou asediu a avut loc în timpul răscoalei cumanilor din 1282, deoarece aici au fost păstrate comorile regale, însă datorită intervenţiei slujbaşului regal Andrei Bölényfő (Belenfeu), mănăstirea a fost apărată cu succes. Treptat, mănăstirea a scăzut din importanţă şi a mai funcţionat până la 1551 când a fost distrusă definitiv de către otomani.
Foto: Constantin Duma
Fii primul care comentează