Romania, a treia oara campioana europeana la minifotbal

Ţara noastră se poate mândri că este singura campioană europeană la minifotbal. România a câştigat până acum toate cele trei ediţii de campionat organizate din 2010. Anul acesta, cinci timişoreni au fost prezenţi la naţională.

Ca jucători, au fost prezenţi la Chişinău Cristian Popa, portar şi căpitan, Ovidiu Vâlceanu, Nicolae Costândana şi Miroslav Nicolin, iar Tiberiu Lajos a fost selecţionerul. Echipei. În grupe, România a trecut de Cipru şi Israel şi a făcut egal cu Croaţia, pentru ca apoi să învingă selecţionata Republicii Moldova, Cehia şi, în finală, Muntenegru. Este al treilea trofeu pe care l+am câştigat. La Campionatul european au participat 16 echipe foarte puternice. Echipele sunt din ce în ce mai organizate, a declarat Tiberiu Lajos. Precedentele ediţii au fost organizate la Bratislava şi Tulcea, sub formă de turneu final. De la an la an, şi jucătorii spun că văd o îmbunătăţire a jocului. La turneu au fost echipe bine organizate, cu opt dintre ele ne-am mai întâlnit la ediţiile precedente. Toate s-au întărit, au venit mult mai bine organizate, a declarat portarul Cristian Popa. Naţionala României nu este campioană degeaba. „Tricolorii” au intrat în şedinţă după singurul meci terminat la egalitate cu Croaţia, 2-2, deşi calificarea din grupe era asigurată. Am mers să jucăm foarte bine, ne-am propus să câştigăm fiecare meci şi am devenit campioni europeni, a declarat Ovidiu Vâlceanu. Ripensia Timişoara a dat doi fotbalişti naţionalei, Nicolae Costândana şi Miroslav Nicolin. Pentru mine e o bucurie acest trofeu. Am 33 de ani renunţasem de câţiva ani la fotbalul pe terenul mare, a declarat Costândana. Faţă de fotbalul pe terenul mare, la minifotbal diferă suprafaţa, mingea, numărul de jucători în teren, o serie de reguli, dar şi efortul. Efortul e mult mai mare decât pe terenul mare, a declarat Miroslav Nicolin, alt fotbalist care evoluează şi pentru Ripensia.

foto: ripensiatimisoara.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns