La 8 iulie1942 s-a născut la Drobeta Turnu-Severin poetul Șerban Nicolae Foarţă.
A primit o educaţie aleasă, pe de o parte tatăl său, Nicolae Foarţă fiind medic, iar mama sa – Yvonne, profesoară de muzică. După studiile primare în oraşul natal, urmează studii universitare la Facultatea de Filologie a Universității Timișoara (secţia română-germană).
A avut o activitate bogată ca şi critic literar, scriitor, director al Teatrului Național din Timișoara (1990-1991), profesor. În prezent este pensionar.
Dintre volumele scrise de Foarţă se numără: Caragialeta bis (Ed. Brumar, Timișoara, 2002); Poezie/”carte-borcan” (Ed. Humanitas, 2003); Fractalia (Ed. Brumar, Timișoara, 2004) etc. A scris peste 40 de volume şi i-au fost acordate premii importante. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1970.
Amore mio (Șerban Foarţă)
Abureste-i unghiile, una
câte una, minus cele două
ale degetelor fără piatră
scumpă, într-un cerc de aur galben,
alb argint sau, numai, cupru rosu
(înverzit cu vremea), – ale doamnei.
Abureşte unghiile doamnei
cu lunule palide, – iar una
cu noita neagra ce, prin roşu’
lacului, transpare ca,-ntr-un galben
iris de pisică, între două
somnuri, fanta unui ochi de piatră.
Umezeşte fiecare piatră
din dalajul unghiilor doamnei
cum se scaldă tigla-n abur galben,
dimineaţa, una câte una, –
joaca-i-te-n unghiul dintre două
degete, cu solz, la capăt, roşu.
Nu uita: sunt zece aşi de roşu
într-un teanc opac precum o piatră;
nu-i lăsa întorşi în cele două
mâini închise-n sine ale doamnei, –
ce-şi înfige unghiile, una
câte una,-n podul palmei, galben.
Cum se-ncearcă, între dinti, un galben
ca să-şi dea pe faţă miezul roşu,
unghiile murseca-le, una
după alta (nu ca pe o piatra,
ci ca pe-o cireaşă), ale doamnei,
rând pe rând, la mâinile-amândouă.
Unghiile, zece minus două,
aburite,-ntr-un crepuscul galben
de târzie vara, ale doamnei,
au sa-ţi dea în dar atâta roşu
cât să scrii în abur, ca în piatră,
literele, una câte una,
ale lui Amore mio… Una,
poate două-n roşu, ca pe-o piatră
sau pe-un galben, fi-vor cifrul doamnei.
Surse: https://www.poezie.ro/index.php/author; https://www.primavarapoetilor.ro/poetarium/serban_foarta_ro.html
