În data de 03 iunie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la festivitatea de premiere a supermaratonului Bekescsaba – Arad. Supermaratonul, care a ajuns la cea de-a XXI- ediţie, s-a desfăşurat în zilele de 02 şi 03 iunie 2018.
Traseul de 200 km, din cele 2 zile de concurs, la categoriile alergare individuală, alergare în ștafetă, ciclism, a fost parcurs de un număr record de participanți, circa 1600 (din România şi Ungaria). Aceştia au fost sprijiniţi de cca. 250 însoțitori.
La startul competiţiei şi festivitatea de premiere de la Bekescsaba, au participat numeroşi oficiali din judeţele Arad şi Bekes, printre care Levente Bognar, viceprimarul Aradului, Peter Szarvas, primarul oraşului Bekescsaba, Kiss Tibor, viceprimar, Herceg Tamas, deputat ungar, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, consilieri locali şi judeţeni din cele două judeţe. Consulul general român a înmânat premiile câştigătorilor concursurilor sportive.
Consulul general Florin Vasiloni, a participat de asemenea la manifestările organizate cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni la Chitighaz (Ketegyhaza). Chitighaz este o localitate din județul Bekes, cu veche tradiție românească.
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a efectuat joi o vizită pe şantierul autostrăzii Nădlac – Arad. Primul punct al vizitei a fost lotul 1 al lucrărilor, discuţiile cu reprezentantul constructorului având loc […]
În cadrul evenimentului anual organizat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, au fost plantaţi 180 de copaci, reprezentând 100 de proiecte transfrontaliere derulate cu succes în ultimii ani de administrațiile locale din cele două ţări. […]
România renegociază convenţia semnată în 1996 cu Rusia privind gazele naturale importate, anunţă Hotnews. În urma renegocierilor, ţara noastră ar urma să primească de patru ori mai multe gaze de la ruşi. De asemenea, o […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează