Născut la 16 iulie 1940, Tiberiu Ceia a încântat publicul bănăţean şi nu numai cu muzica populară, fiind un nume reprezentativ al Banatului pentru folclorul nostru.
Tiberiu provenea dintr-o familie modestă cu tatăl funcţionar la Primărie şi mama casnică. A urmat Liceul „C. D. Loga”, apoi între 1960 – 1962 a urmat Şcoala Tehnică Financiară din oraşul natal, iar între 1962 – 1967, a fost student al Facultăţii de Filologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. După absolvire a fost profesor la şcoala din Jimbolia, Șandra şi Timişoara.
A debutat oficial în oficial în 1967, pe scena Operei din Timişoara. Apoi a evoluat alături de Ansamblul Doina Oltului.
A fost apreciat, de-a lungul carierei, Tiberiu Ceia având ocazia să facă numeroase înregistrări la Radio Timişoara şi Radio Bucureşti. Tiberiu Ceia a fost prezent pe scene din întreaga ţară, dar şi din Europa, America de Nord, America Centrală, Australia şi Asia. Ceia a fost membru în juriile festivalurilor şi concursurilor de folclor.
Albume ca Glasul Meu Nu-i De Vânzare, Casetă, Electrecord, STC 001139 (1996); M-am Gîndit, Lume, Să-ți Cînt (1990), Vinil, Electrecord, ST-EPE 04141 (1992); Frumoasă Vecina Noastră (1998), CD, Electrecord, EDC 253; Bănățeanu Cât Îi Viu (2003), CD, Electrecord, EDC 441; Mi-o Fost Drag În Viața Mea (2006), CD şi altele, l-au consacrat ca şi cântăreţ.
S-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani, pe 29 martie 2023.
Sursa: https://folclor-romanesc.ro/tiberiu-ceia-biografie/
