Timişoara / Hoţul din pulturi a fost prins de Ziua Femeii

*În seara zilei de 8 martie, în jurul orei 22, poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie au organizat o acţiune reuşind depistarea lui M. F. VASILE, de 31 ani, din Timişoara, căutat pentru comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale. Acesta, profitând de neatenţia vânzătoarelor, sustrăgeau diverse sume de bani din sertarele pulturilor sau caselor de marcat, din societăţi comerciale. Cel în cauză a fost condus la sediul secţiei, iar în urma cercetării, în sarcina acestuia au fost probate trei fapte, motiv pentru care s-a luat măsura reţinerii acestuia pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.*La data de 8 martie, orei 23, poliţiştii au depistat în trafic un autoturism condus de A. G. Suzana, din Coşteiu, judeţul Timiş.  În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că valabilitatea plăcuţelor cu numere de înmatriculare provizorii era expirată. Conducătoarei auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.*La data de 8 martie, ora 22.07, în Timişoara s-a produs un accident rutier. Conducătorul auto P. L. Alexandru, de 20 ani din Timişoara a condus un autoturism dinspre strada Simion Bărnuţiu spre strada Oituz. Circulând pe banda a III-a a surprins şi accidentat grav un pieton care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului Ferenc C., de 22 ani, din comuna Sacu, judeţul Caraş – Severin. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului rutier.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns