Timisoara va primi 5 milioane de lei pentru constructia corpului B de la Spitalul de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu”

 

Deputatul PSD Gheorghe Ciobanu împreună cu deputatul PSD Vasile Bleotu au depus în Parlament un amendament pentru alocarea a 5 milioane de lei pentru construcţia corpului B de la spitalul de copii din Timişoara, amendament care a fost admis de Comisia de Buget, Finanţe, Bănci, având si acordul Ministerului de Finanţe.

Am promis în campania electorală că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a ajuta judeţul Timiş să se dezvolte. Relaţia bună pe care o am cu premierul Ponta şi experienţa mea în cadrul Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci, au făcut ca propunerea mea să fie susţinută, fiind singurul amendament aprobat la Bugetul Ministerului Sănătăţii. Faptul că vom reuşi să începem lucrările la corpul B de la spitalul de copii Louis Ţurcanu este o mare reuşită. Este o primă dovadă a faptului că guvernarea USL va aduce o îmbunătăţire a vieţii locuitorilor judeţului Timiş şi sunt mulţumit că datorită amendamentului meu s-a putut face primul pas în acest sens”, a declarat Gheorghe Ciobanu.

Depunerea amendamentului propus de deputatul PSD vine şi ca urmare a petiţiei lansate de cetăţenii Timişoarei, care au strâns câteva zeci de mii de semnături în acest sens, precum şi a eforturilor depuse de senatorul PSD de Timiş, Ilie Sârbu şi de deputatul PSD de Timişoara Sorin Grindeanu. Finanţarea lucrărilor la Pavilionul B al spitalului de copii a fost una dintre priorităţile asumate de USL la nivelul Judeţului Timiş. De altfel, la lansarea candidaţilor USL de la Timişoara, Premierul Victor Ponta a dat asigurări că va susţine acest proiect si a dovedit încă o dată că este un om de cuvânt.

Alocarea celor 5 milioane de lei pentru Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” este şi un răspuns la declaraţiile deputaţilor PDL care au acuzat USL de blocarea amendamentelor la buget.

 „Am răspuns prin această alocare de fonduri aşteptării locuitorilor Timişoarei care au semnat acea petiţie. Şi cred că am oferit un răspuns politic şi deputaţilor PDL care au intrat pe uşa din dos în Parlamentul României şi care înţeleg să transforme activitatea parlamentară într-un circ politic. Condiţia de bază pentru aprobarea unui amendament este ca acesta să fie susţinut în faţa comisiilor, lucru pe care domnii din opoziţie nu l-au înţeles şi implicit nu s-au prezentat la comisii pentru a oferi argumente în sprijinul propunerilor lor”, a concluzionat deputatul Colegiului 10 Deta în Parlament.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns