
17 martie 1819 – (d.5 feb. 1859 ) s-a născut la Chişinău Alecu Russo. Tatăl său se numea Iancu Rusu şi era boier de viţă veche, cu rangul de cavaler. Alecu face studiile în Elveţia, la Viena. În 1840, scrie primele lucrări în limba franceză, “La pierre du tilleul” (Piatra Teiului) aparută în “Scrieri”, editia Academiei Române din 1908; „Le rocher du corbeau” (Stanca Corbului) ; „Iassy et ses habitans en 1840”. În 1841, în urma conflictuljui cu tatăl său, Alecu pleacă din casa părintească şi se angajează pe postul de asesor la judecatoria din Piatra-Neamţ. În 1844, tatăl său se îmbolnăveşte si moare la Galaţi, nelăsându-i nimic moştenire. În 1846, la 11 ianuarie are loc reprezentaţia piesei sale “Bacalia ambitioasa”, comedie-vodevil într-un act. Textul este acuma pierdut.
În 1848, participă pe 2 mai la adunarea de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, unde s-au întâlnit români din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Pe 9 iulie este arestat la Dej, de unde este dus sub pază la Cluj, unde va sta la închisoare până în septembrie. Aici scrie o parte din “Cugetări”.În 1859 în noaptea de 4 spre 5 februarie moare, la Iaşi, de tuberculoză, la puţin timp după Unirea Principatelor. (Sursa: https://www.globalinfo.ro/)
Cristina Maria Druguș