„Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier, incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara”
În urma semnării contractului de finanţare pe data de 28.03.2013 la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Banat în data de 26.04.2013 a avut loc prima şedinţă a Comisiei Comune de Administrare a proiectului: „Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier, incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara”, proiect finantat de Uniunea Europeana prin intermediul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia in valoare totala de 2.346.495 euro (tva inclus).
În prima perioadă de implementare a proiectului sunt preconizate acţiunile premergătoare executării propriu-zise a pistei de biciclete şi anume: realizarea proiectului tehnic, cooptarea unui diriginte de şantier, a unui auditor şi a unui consultant.
Potrivit proiectului, lungimea pistei de cicloturism va fi de 37 de kilometri (de la Podul Modos pe malul stang, iar de la Utvin pana la frontiera, pe malul drept), latimea partii carosabile – 2 metri, iar latimea platformei se va situa intre 2.5 si 4.5 metri.
Valoarea totala a proiectului depaseste 2.3 milioane de euro, 85% din suma o reprezinta finantare europeana.
Realizarea in situ a pistei de biciclete, pe tronsonul Timişoara (aval pod Modoş) frontieră cu Serbia, este planificată pentru anul viitor, cu finalizare în lunile septembrie-octombrie 2014.


Fii primul care comentează