Sâmbătă, 21 octombrie 2017, pe scena Centrului Cultural din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a „Zilei Culturale a Românilor din Ungaria”, manifestare dedicată promovării unor activități cu caracter cultural, susținute de elevi, artiști tineri și consacrați, care provin din diferite localități din Ungaria în care trăiesc români.
La manifestarea organizată de Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), au participat printre alţii Marius Lazurca, ambasadorul României din Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunității românești din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele AȚRU, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB); Teodor Cilan, pro-rector al Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, Delia Covaci, redactorul-şef al publicației „Cronica”, Anca Becan, redactor la săptămânalul „Foaia Românească”, Ştefan Crâsta şi echipa redacţiei TV în lb. română a TV ungare din Szeged, reprezentanţi ai autoguvernărilor româneşti din mai multe localităţi (Pocei, Şercad, Medgyesegyhaza, Bătania ș.a.).
Manifestarea a cuprins o expoziţie etnografică cu piese de la Micherechi şi alte localităţi în care trăiesc români din Ungaria şi două lansări de carte, publicate de editura “Cronica”: “Tradiţie şi contemporaneitate. O perspectivă publicistică asupra românilor din Ungaria”, o compilaţie de articole prezentate de publicaţia “Cronica”, adunate de Andrei Ando, pr. Petru Puşcaş, Delia Covaci şi Corina Sebestyen şi “Cuvintele vieţii. Mântuire prin har”, scrisă de pastorul Baptist Ştefan Cioca, originar din Chitighaz.
„Ziua Culturală a Românilor din Ungaria” a cuprins diverse programe culturale, prezentate de către Corul “Pro Musica” din Gyula, condus de maestrul Ştefan Oroian şi dirijat de prof. Adrian Bughi; un cor popular din Chitighaz; „Echipa de Păstrare și promovare a Tradițiilor Populare Românești”, aparținând Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, din Gyula instruit de prof. Ioan Nedro; „Păstrătorii Tradițiilor din Aletea”, care au în componența lor și trei maeștri ai artei populare: Petru Sabău, Gheorghe Bagy și Ioan Bagy; Ansamblul „Doina Bihorului”, compus din tineri care provin în special din localităţi din jud. Hajdu-Bihor, îndrumat de intructorul Gheorghe Gros din Chitighaz; Echipa de dansatori „Kalaris” din Chitighaz; interpretul popular Grigore Poiendan, din Micherechi. Invitaţi de onoare au fost membri Ansamblului folcloric “Valea Mureşului” din Săvârşin (Arad).
Participanții au fost invitați la final la o masă comună, oferită din partea organizatorilor.
În data de 10 aprilie 2019, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, jud. Bihor, a găzduit un eveniment din cadrul Campaniei Naționale “Informare acasă! Siguranță în lume!” (IASL), organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, campanie care vine […]
În data de 16 octombrie 2024, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Szeged, a vizitat oraşul Mako, la invitaţia comună a Primăriei Mako şi Primăriei municipiului Caransebeş, orașe care se află în faza […]
Pentru a marca Ziua Europei și apartenența României la Uniunea Europeană, Consulatul General al României la Szeged a organizat, în data de 7 mai 2025, o amplă manifestare de diplomație publică, intitulată „Ziua Europei la […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează