Crește bilanțul victimelor în urma tornadelor care au măturat sudul Statelor Unite

Cel puţin 220 persoane şi-au pierdut viaţa în sudul Statelor Unite în cea mai devastatoare serie de tornade din ultimele patru decenii, relatează Associated Press şi AFP. Statul cel mai afectat de tornadele de miercuri rămâne Alabama, unde aproape 1 milion de oameni au rămas fără curent din cauza furtunilor, urmat de Mississippi, Tennessee, Georgia, Virginia şi Kentucky. Casa Albă a anunţat azi că preşedintele Barack Obama se va deplasa vineri în Alabama, pentru a inspecta pagubele produse. Tornadele au distrus în calea lor case şi drumuri din Texas până în New York, iar guvernatorii din Alabama, Mississippi şi Georgia au declarat situaţie de urgenţă. Serviciul naţional pentru monitorizarea furtunilor din Norman, statul Oklahoma, a indicat că au fost raportate nu mai puţin de 164 de tornade. Până acum, cea mai devastatoare serie de tornade rămâne cea din 1974, care a ucis 315 oameni. (Foto Reuters)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns