Un român dat în urmărire internaţională din anul 2004 a fost prins joi în Spania, ca urmare a colaborării dintre autorităţile române şi cele spaniole. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Direcţia de Investigaţii Criminale din IGPR a deţinut informaţii privind posibila localizare a acestuia pe teritoriul Spaniei încă din anul 2010. În urma intensificării schimbului de date dintre autorităţile de poliţie competente de pe teritoriul celor două state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR, precum şi a folosirii unor tehnici investigative specifice, urmăritul internaţional a fost depistat joi, 22 septembrie, în Madrid, în urma unui control.
Ioan C., de 42 de ani, se afla în urmărire internaţională din 2004. Pe numele acestuia a fost emis, în iunie 2008, de Tribunalul Sibiu un mandat de executare a pedepsei cu închisoare de 13 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup criminal organizat şi proxenetism. Totodată, acesta este cercetat şi într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, care, în 2004, a emis un mandat de arestare preventivă pentru fapte similare.
IGPR a sesizat instanţele competente, respectiv Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Bucureşti, pentru a iniţia procedurile de predare a acestuia.
Urmăritul internaţional a fost vizat în operaţiunea INFRA RED a Secretariatului General al OIPC Interpol, reprezentanţii organizaţiei adresând felicitări atât Poliţiei Române, cât şi Poliţiei Spaniole pentru colaborarea care a dus la prinderea acestuia.

Fii primul care comentează