INTERNAȚIONAL / Drama unei fetițe din Afganistan

Cele o mie de cuvinte ale acestui articol, care istorisesc o poveste despre războiul din Afganistan, nu pot spune mai mult decât o face această imagine emoţionantă… John Gebhardt este sergent în cadrul forţelor armate americane desfăşurate în teatrul de război menţionat. Situaţia la faţa locului este departe de a se calma, iar confruntările armate nu ocolesc populaţia civilă, nu de puţine ori pedepsită pentru colaboraţionism cu americanii.
Conform relatărilor soţiei sale, grupul de militari condus de John Gebhart a fost martorul unei astfel de drame, în care toţi membrii unei familii au fost executaţi de către insurgenţi.
Fetiţa din imagine, singura supravieţuitoare, a fost găsită, împuşcată în cap, lângă trupurile celor apropiaţi. John Gebhart a dus-o pe fetiţă la spital, unde viaţa micuţei a fost salvată şi unde se continuă recuperarea sa.
Fetiţa resimte puternic trauma prin care a trecut și continuă să fie agitată, să plângă şi să ţipe chiar şi în somn. Singura modalitate în care îşi regăseşte liniştea, este atunci când se află în braţele lui John, motiv pentru care acesta şi-a petrecut ultimele nopţi la spital, adormind într-un fotoliu alături de ea, aşa cum au fost surprinşi şi în fotografie. (Sursa Jurnalul Național)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns