INTERNAȚIONAL / Prinţul William nu îşi doreşte deocamdată cariera de viitor rege

Prinţul William şi-a luat inima în dinţi şi a anunţat-o pe regină că vrea să rămână în Royal Air Force cât de mult se poate. El afirmă că ar fi disperat dacă ar trebui să abandoneze activitatea de pilot pentru a se dedica numai ‘carierei’ de viitor rege, relatează 7sur7.be.     William urma în mod normal să demisioneze cam în 20 de luni, după trei ani de serviciu în Royal Air Force. Regina ştie, mai mult decât oricine, ce înseamnă să-ți asumi în totalitate funcţiile regale la o vârstă fragedă, scrie site-ul. Prinţul respectă circa 40 de angajamente publice în calitate de membru al familiei regale, îndeosebi în privinţa organismelor de binefacere pe care le susţine, dar este încă departe de cele 300 de misiuni anuale ale bunicii sale, în vârstă de 85 de ani, şi cu cele 500 al tatălui său, prinţul Charles.

Prinţul n-ar fi cu adevărat motivat să devină rege peste câţiva ani: Încerc să nu mă gândesc la asta. Când sunt în elicopter, zburând deasupra munţilor din Ţara Galilor, încerc să nu mă gândesc. Cred că această funcţie poate aştepta până când voi fi ceva mai matur, spune William. El urmează să ia o decizie definitivă la mijlocul anului viitor, alegând fie să plece din RAF, fie să se angajeze încă trei ani sau o perioadă mai scurtă.
Au apărut critici la adresa acestei hotărâri, unii considerând că William ar trebui să-şi asume de acum viitoarele sale funcţii regale, cu atât mai mult cu cât el şi soţia lui se bucură de un sprijin serios din partea britanicilor.
Însă regina doreşte ca William să aibă destul timp să profite de viaţă şi carieră, în afara obligaţiilor de familie. Ea consideră că nepotul ei şi Kate merită să trăiască aproape normal, lăsând viaţa regală pentru mai târziu, potrivit unei surse apropiate de palat, citate de 7sur7.be.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns