Noi evacuări de lângă Fukushima

Autorităţile japoneze au decretat ieri patru noi zone de evacuarea din preajma centrale Fukushima. În aceste zone s-a înregistrat o creştere a nivelului radiaţiilor destul de semnificativă. Oamenii vor fi sfătuiţi să îşi părăsească locuinţele şi să meargă să locuiască în adăposturi temporare până nivelul radiaţiilor se va micşora.

Sunt vizate 113 case din oraşul Date situate la aproximativ 60 de km de Fukushima. Autorităţile au măsurat aici un nivel foarte ridicat al radiaţiilor, peste limita legală de 20 de milisievert pe an. Sunt vizate districtele Ryozenmachi, Kamioguni, Shimooguni şi Tsukidatemachi. Cei care vor accepta să îşi părăsească locuinţele vor primi o sumă de bani din partea Guvernului. De la explozia centralei, peste 85.000 de persoane au fost evacuate pe o rază de 30 de km.

Anda Deliu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns