Soţia consilierului II al Ambasadei Republicii Congo în Serbia a fost prezentată noaptea trecută în faţa magistraţilor. În faţa judecătorilor au fost aduşi şi trei cetăţei sârbi, suspecţi că ar fi implicaţi în traficul de ţigări. Judecătorii au emis mandate de arestare pe numele celor patru, care vor rămâne în arrest prevetiv la Poliţia Judeţeană Timiş, cel puţin până la soluţionarea recursului.
În urma reţinerii pentru 24 de ore, cetăţeanca congoleză a fost prezentată, în noaptea de luni spre marţi, magistraţilor Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, care a fost admisă. Şi ceilalţi trei cetăţeni reţinuţi în acest caz au primit aceeaşi sentinţă, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mădălina Mezdrea. Soţia consilierului fusese arestată în noaptea de duminică, în urma unei anchete DIICOT. Ea a fost prinsă în flagrant la vama Moraviţa în timp ce introduce în ţară ţigări de contrabandă, folosind un autoturism de teren Chrysler al corpului diplomatic. Din primele cercetări rezultă că femeia făcea parte dintr-o grupare infracţională formată din 14 persoane din Serbia.
Anda Deliu

Fii primul care comentează