Nici una din provinciile românești nu are o cultură etnografică anonimă, populară, atît de diferențiată ca Banatul (Lucian Blaga)
Situat în sud-vestul României, mărginit de râul Mureș la nord, fluviul Dunărea la sud, râul Tisa la vest și Munții Poiana Ruscă și Godeanu la est, Banatul reprezintă una dintre cele mai fascinante și prospere regiuni istorice ale Europei Centrale și de Est, fiind supranumit adesea, cu o mândrie deloc ascunsă, „Fruncea”, Banatul nefiind doar o simplă delimitare geografică pe harta țării, ci un veritabil model de conviețuire interetnică, inovație economică și rafinament cultural, fiind locul în care istoria nu s-a scris doar cu sabia, ci mai ales cu compasul arhitectului, cu pana cronicarului și cu lingura de lemn a gospodinei care a știut să adune la aceeași masă jumătate din popoarele Europei.
Istoria Banatului a fost profund marcată de poziția sa strategică la intersecția marilor imperii, după aproape două secole de stăpânire otomană, perioadă în care mare parte din câmpie fusese transformată într-o imensă mlaștină insalubră, eliberarea regiunii de către Imperiul Habsburgic în anul 1716, sub conducerea prințului Eugeniu de Savoia, a declanșat un amplu proces de modernizare și colonizare, autoritățile imperiale de la Viena privind Banatul ca pe un laborator al progresului, prin lucrări hidrotehnice monumentale, precum asanarea mlaștinilor și canalizarea râului Bega, natura a fost îmblânzită și transformată într-un motor agricol și comercial de invidiat.
Totodată, acest spațiu a devenit un magnet pentru diverse grupuri etnice, șvabi din sudul Germaniei, maghiari, sârbi, slovaci, cehi, bulgari, italieni și evrei fiind colonizați sau s-au așezat aici, trăind cot la cot cu populația românească autohtonă, această diversitate nu a generat haos, ci un spirit unic al toleranței și al respectului reciproc, unde multilingvismul și schimbul cultural au devenit norme firești ale vieții de zi cu zi, într-un sat bănățean clasic, era absolut normal ca dimineața să dai „Bună dimineața” în română, la prânz să negociezi prețul grâului în germană sau maghiară, iar seara să asculți o doină sau o sârbă la cârciuma din colț.
Bineînțeles că această bunăstare și organizare exemplară au născut și celebrele trăsături de caracter ale bănățeanului, subiect de nesfârșite glume în restul țării, „Fala” bănățeană nefiind o simplă aroganță, ci o formă de mândrie gospodărească dusă la rang de artă, spunându-se că în Banat, dacă vecinul își face gard de doi metri, tu îl faci de doi metri și jumătate, nu din răutate, ci ca să nu se facă strada de rușine în fața lumii.
Chiar și graiul bănățean are o savoare aparte, un ritm domol și o muzicalitate care pare să spună: „Nu ne grăbim, că treaba bună cere tihnă”, celebra expresie „No, așe!”, rostită cu o anumită intonație, poate înlocui o întreagă frază filosofică, exprimând deopotrivă aprobarea, resemnarea, mirarea sau concluzia supremă a unei discuții interminabile. Iar dacă un bănățean îți spune că „nu-i bai”, poți fi sigur că problema este deja pe jumătate rezolvată, chiar dacă afară tocmai a început potopul.
Această mentalitate așezată, combinată cu deschiderea către nou, a propulsat Banatul în avangarda progresului european, transformându-l într-un tărâm al premierelor absolute, Timișoara, capitala neoficială a regiunii, fiind primul oraș din Europa continentală și al doilea din lume, după New York, iluminat electric stradal în anul 1884, având 731 de lămpi incandescente pe o rețea de aproape șaizeci de kilometri, iar cu cincisprezece ani mai devreme, în 1869, pe străzile aceleiași cetăți circula unul dintre primele tramvaie trase de cai din lume, în plan industrial, orașul Reșița devenind un gigant al metalurgiei încă din anul 1771, furnizând oțel și locomotive pentru întregul imperiu, mai mult, calea ferată Oravița–Baziaș, inaugurată în 1854, a fost prima linie ferată de pe teritoriul actual al României, urmată la scurt timp de spectaculoasa cale ferată montană Oravița–Anina, supranumită „Semeringul Bănățean”, o capodoperă inginerească săpată direct în stâncă, cu viaducte amețitoare și tuneluri realizate cu dalta și ciocanul, aceste realizări demonstrând o mentalitate orientată spre eficiență, rigoare și conectare rapidă la valorile occidentale.
Din punct de vedere geografic și cultural, Banatul impresionează prin contrastele sale armonioase, de la câmpia întinsă, geometrică și nesfârșit de fertilă a Banatului de pustă, unde satele par desenate cu rigla, cu case „vagon” având frontoane baroce și porți mari cât să intre carul cu fân, până la peisajele dramatice ale Banatului montan, regiunea oferind o bogăție naturală remarcabilă, Clisura Dunării, locul unde fluviul fierbe în Cazanele Mari și Mici printre pereți verticali de calcar, Cheile Nerei cu apele lor de un turcoaz ireal, cascadele ascunse în pădurile de fag și stațiunea balneară Băile Herculane, atestată încă din epoca romană sub numele de,,Ad aquas Herculi sacras”, compun un tablou de o frumusețe rară.
În plan spiritual, științific și artistic, Banatul a dăruit culturii române și universale personalități care au schimbat cursul istoriei, de la cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg și pionierul aviației mondiale Traian Vuia, omul care, în 1906, la Montesson, lângă Paris, a reușit primul zbor autopropulsat din istorie cu un aparat mai greu decât aerul, până la compozitorul Béla Bartók, născut la Sânnicolau Mare, sau scriitoarea Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, acest pământ a rodit minți luminate, hrănite de contactul permanent cu mai multe culturi și limbi.
Însă, dincolo de statistici, de premiere tehnice, de fațadele pastelate în stil Secession ale Timișoarei sau de umorul savuros al oamenilor locului, adevărata esență a Banatului se simte cel mai bine în tăcerea unui apus de soare peste câmpie sau în clinchetul clopotelor care bat la aceeași oră din turnurile unor biserici diferite, ortodoxă, catolică, reformată și sârbească, aflate în aceeași piață centrală, fiind o lecție tăcută, dar profundă, despre cum oamenii pot construi împreună atunci când aleg să privească spre ceea ce îi unește, nu spre ceea ce îi desparte.
Aici, la Timișoara, în decembrie 1989, această demnitate acumulată în secole de conviețuire a explodat într-un strigăt de libertate care a schimbat destinul unei întregi țări. oameni de toate etniile și confesiunile au ieșit în stradă umăr la umăr, demonstrând că spiritul bănățean nu înseamnă doar bunăstare și rigoare, ci și un curaj nebun atunci când valorile fundamentale ale umanității sunt amenințate, Banatul rămânând, astfel, mai mult decât o provincie istorică, el este o stare de spirit, o „acasă” primitoare în care oricine ajunge simte, mai devreme sau mai târziu, că s-a așezat la o masă unde întotdeauna mai este loc pentru un scaun și o farfurie caldă.
Bibliografie:
Griselini, Francesco, Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, Editura ,,Facla”, Timișoara, 1984
Hațegan, Ioan, Habitat și populație în Banat (secolele XI–XX), Editura ,,Mirton”, Timișoara, 2003
Neumann, Victor, Istoria Banatului. Studii privind regionalismul și multiculturalitatea, Editura Academiei Române, București, 2016
Stoica de Hațeg, Nicolae, Cronica Banatului, Editura ,,Facla”, Timișoara, 1981
Sinescu Gheorghe
(sursa foto: Facebook)
