Un jurnalist bun este acela care se află acolo unde nu e bine să fii! (Gabriel García Márquez)
Jurnalistul contemporan, inclusiv cel din spațiul bănățean, activează într-un mediu profund fragmentat și dominat de viteză, această realitate venind la pachet cu lumini și umbre în privința competenței și a echidistanței profesionale, jurnaliștii de astăzi fiind extrem de agili din punct de vedere tehnologic, știu să filmeze, să editeze, să verifice date online și să folosească instrumente digitale complexe.
Cu toate acestea, se observă uneori o scădere a culturii generale solide și a specializării profunde (pe economie, justiție sau administrație), graba de a publica primul (breaking news), lăsând prea puțin timp pentru documentarea de arhivă sau verificarea din trei surse independente, obiectivitatea pură fiind greu de atins, astăzi fiind amenințată nu doar de convingerile personale ale ziaristului, ci și de economia atenției, dar algoritmul rețelelor sociale recompensând titlurile senzaționale, polarizarea și emoția brută în detrimentul nuanțelor și al echilibrului, un jurnalist fiind adesea forțat de management să aducă vizualizări (clicuri), ceea ce alterează subtil unghiul de abordare al unei știri.
Pentru ca mass-media să își recâștige statutul de „câine de pază al democrației” și să funcționeze independent de partidele politice, sunt necesare câteva reforme structurale fundamentale: independența financiară (transparența banilor publici), cea mai mare vulnerabilitate a presei actuale fiind finanțarea netransparentă din subvențiile partidelor politice prin contracte de promovare mascate.
Este urgentă crearea unui cadru legislativ strict care să oblige la transparență totală: fiecare publicație sau televiziune trebuie să afișeze clar, la vedere, sumele primite de la formațiunile politice sau instituțiile publice.
Pentru a nu depinde de baronii locali sau de fondurile guvernamentale, presa de calitate trebuie să treacă spre sustenabilitatea prin public (abonamente, donații, crowdfunding, granturi europene sau fundații independente) și atunci când cititorul plătește ziarul, jurnalistul răspunde doar în fața cititorului, nu a politicianului.
Un jurnalist prost plătit devine vulnerabil în fața presiunilor sau a tentativelor de corupție, trusturile de presă și asociațiile profesionale trebuind să garanteze contracte de muncă sigure și salarii competitive, corelate cu un cod deontologic strict care să sancționeze drastic abaterile etice, o presă curată având nevoie de un public exigent.
Introducerea educației media în școli îi ajută pe viitorii cetățeni să facă diferența între un articol de investigație serios și o știre falsă (fake news) sau un text publicitar mascat și, când publicul va refuza manipularea, mass-media politizată își va pierde audiența.
Practica prin care unii jurnaliști devin simpli executanți ai unor comenzi politice și deformează realitatea, reprezintă o abatere gravă de la deontologia profesională, un fenomen cunoscut în spațiul public sub eticheta de „presă de partid”, „mercenariat jurnalistic” sau „propagandă mascată”.
Această realitate distorsionează democrația, deoarece transformă un instrument de informare publică într-un aparat de manipulare și dezinformare.
Rolul fundamental al unui jurnalist este să servească cetățeanul, nu politicianul și în momentul în care un profesionist acceptă să ascundă adevărul sau să inventeze narațiuni false pentru a favoriza un partid, el își anulează credibilitatea și compromite întreaga breaslă.
Adesea, acești jurnaliști nu acționează din convingeri ideologice, ci din considerente pur financiare, trusturile pentru care lucrează supraviețuind din contracte grase de „promovare instituțională” sau din subvenții mascate primite de la partide, jurnalistul devenind astfel o rotiță într-un angrenaj comercial cinic, unde adevărul este tranzacționat.
Cea mai gravă consecință este pierderea încrederii populației în mass-media ca instituție, atunci când oamenii observă că realitatea de pe teren nu coincide cu cea de la televizor sau din ziare, ei tind să respingă toată presa, devenind mult mai vulnerabili la teorii ale conspirației sau la propaganda extremistă.
Pentru a diminua acest fenomen și a curăța spațiul public, acțiunile trebuie să vină din trei direcții: din partea autorităților (legislativ), din interiorul breslei și din partea publicului; interzicerea sau limitarea severă a banilor politici pentru presă: Partidele politice primesc subvenții uriașe de la bugetul de stat, iar o mare parte din acești bani publici ajunge în conturile televiziunilor și site-urilor de știri sub formă de „consultanță” sau „promovare”, de aceea este necesară o lege care să interzică promovarea mascată și să forțeze marcarea vizibilă a oricărui conținut plătit din bani politici (de exemplu: „Acest articol/emisiune este finanțat de Partidul X”).
Publicul are dreptul să știe cine deține un trust de presă și din ce surse își trage profiturile, iar mecanismele de control (precum CNA) trebuie reformate radical pentru a nu mai fi numite pe criterii politice, devenind astfel arbitri cu adevărat independenți.
Asociațiile de jurnaliști independenți și cluburile de presă trebuie să aplice sancțiuni morale interne, iar jurnaliștii care dezinformează flagrant nu ar trebui să mai fie validați prin premii, asociații profesionale sau invitații la evenimente de prestigiu.
Trebuie create mecanisme (granturi independente, fundații, facilități fiscale) care să finanțeze jurnaliștii dispuși să facă anchete corecte, oferindu-le protecție în fața presiunilor politice sau a proceselor de intimidare (SLAPP).
Cel mai puternic vot împotriva unui jurnalist vândut este refuzul de a-i oferi atenție, schimbarea canalului, neaccesarea site-ului, refuzul de a distribui articolele respective pe rețelele sociale lăsându-i fără audiență și, implicit, fără bani din publicitate.
Atâta timp cât publicul dorește ca toate știrile să fie gratuite, publicațiile vor căuta bani în altă parte (la politicieni sau oligarhi), susținerea platformelor independente prin donații lunare sau abonamente digitale fiind singura metodă prin care cetățeanul devine adevăratul „patron” al jurnalistului.
Publicul trebuie să învețe să recunoască tehnicile de manipulare (titlurile bombastice, lipsa opiniei celeilalte părți, atacurile la persoană în loc de argumente) și, când consumăm informație, trebuie să ne întrebăm mereu: „Cine are de câștigat din această știre?”
Sinescu Gheorghe
