Noi, românii, păstrăm de mii și mii de ani cu sfințenie simbolul mărțișorului cu care întâmpinăm sosirea primăverii; strămoșii noștri l-au făurit și ni l-au transmis peste veacuri și milenii nu pentru că noi, urmașii, nu am ști când vine primăvara, ci pentru că în el sunt încifrate evenimente epocale trăite de ei, care le-au marcat istoria, evenimente ce nu trebuiau uitate.
Despre vechimea lui putem spune că vine dintr-o perioadă când strămoșii noștri au construit o societate materială și spirituală foarte avansată, acum 8 000-12 000 î.Hr., știind faptul că numai o astfel de societate este capabilă să creeze simboluri. Trebuie să restabilim niște adevăruri: mărțișorul nu a fost creat de romani și nu l-am preluat de la ei, el nu este dedicat zeului Marte, zeul războiului, nu a fost folosit de legionari când plecau în expediții militare, nu are simbolurile zeului războinic, armele. În acea vreme îndepărtată, când strămoșii noștri au codificat evenimentele de care ne vorbește mărțișorul și care le-au influențat istoria, ei erau preocupați de bunăstarea lor, de agricultură, științe, își dezvoltau spiritul artistic, viața lor de înaltă spiritualitate nu cunoștea războiul.
Mărțișorul, de fapt este un simbol religios al strămoșilor noștri și ne spune despre nașterea gemenilor divini, fii ai cerului, chersones, Apollo și Artemis, din mamă pământeancă, Leta/Latona/Lete și Zeus. Ea locuia în ținuturile hiperboreene de la gurile Dunării, în Insula Albă, numită Leuké/Peuké, Insula Șerpilor de azi, acolo erau înțelepții, numiți șerpi în antichitate. Aici strămoșii noștri au construit un mare templu alb închinat lui Apollo hiperboreul, cel care le-a dat cea mai frumoasă religie și filozofie de viață.
Cei doi zei au fost iubiți de strămoșii noștri nu numai că erau din sângele lor, dar mai ales, pentru că ei au fost zeii civilizatori, care le-au oferit cele mai bogate și importante cunoștințe din domeniul medicinii, agriculturii, naturii și cosmosului. Apollo le-a dat cele dintâi legi după care să-și construiască viața și societatea, legi ce se învățau ca pe o poezie și erau transmise pe cale orală din generații în generații. Acestea sunt Legile Belagines, cunoscute sub numele de Lex antiquas valahorum/Legile antice ale valahilor, până în sec. al XVI- lea. Au fost primele legi pe care le-a avut omenirea și numai respectându-le, strămoșii noștri au putut construi o societate materială și spirituală foarte avansată, au putut străbate secole și milenii, fără să se piardă ca neam, așa cum s-a întâmplat cu alte triburi și popoare.
Mărțișorul este confecționat din două fire, unul alb, altul roșu, ele sunt cele două culori venerate în antichitate, din ele prin răsucire se obține șnurul. El arată îngemănarea sufletească a celor doi frați gemeni, reprezintă semnul șarpelui, faptul că ei erau înțelepți, este și semnul caduceului, simbolul medicinii, aparținând lui Apollo. La un capăt al șnurului se lega un cerc roșu din fire, simbol al lui Artemis „cea roșcată”, personificare a Lunei, la celălalt, un cerc alb, simbol al lui Apollo „cel alb”, reprezentând Soarele. Cercul cu raze sau fără raze, semnul sinuos al șarpelui sunt simboluri folosite de strămoșii noștri pe toate lucrările lor: pe ii, porți, cerdace, ștergare, cusături, străchini și linguri de lemn.
Elementele simbolistice ale mărțișorului se găsesc și pe stema țărilor române (soarele, luna, crucea cu patru brațe egale, acera), toate vorbesc de credințele religioase ale strămoșilor noștri și de filozofia lor de viață, de cultul solar apollinic-zalmoxian. Mărțișorul pus în piept însemna că omul va respecta legile date de Apollo, trecerea la o nouă treaptă a spiritualității, primenirea sufletului prin practicarea virtuților, un fel de legământ pentru păstrarea învățăturilor date. Mărțișorul avea puteri protectoare, apăra omul de boli și necazuri, la fel pe animalele lui, câmpurile și semănăturile de calamități.
Mai târziu, în vremurile moderne, mărțișorul a devenit comercial și o podoabă, dar nu trebuie să uităm că, atunci când ne punem un mărțișor în piept trebuie să devenim mai buni, mai generoși, solidari cu acei care se află în suferință și au nevoie de ajutor, pentru că asta însemna mărțișorul pentru străbunii noștri.
Având la început aceeași limbă, tradiții și obiceiuri, traco-dacii au păstrat anumite elemente ale zestrei comune; de la mărțișor albanezii, vechii iliri, păstrează doar șnurul împletit dintr-un fir alb și unul roșu, de 1 Martie fetele și-l pun la gât, la fel în Macedonia și în Bulgaria, unde șnurul este numit „martenița”.
