Natura, definită ca totalitatea fenomenelor înconjurătoare, sau ca univers fizic, anorganic şi organic, cuprinde fauna, vegetaţia, formele de relief şi clima. Existenţa aparţine la rândul său naturii. Omul a apărut în mijlocul naturii, ca un copil al ei pe care l-a crescut prin evoluţie. De la începuturi s-a impus un autocontrol al mediului, care a făcut ca totul să fie echilibrat. Nu au existat excese, totul a fost împărţit normal de o inexplicabilă inteligenţă a sa.
Echilibrul ecologic sau echilibrul natural reprezintă starea unui ecosistem natural în care lanţul trofic este echilibrat, adică există un anumit raport bine definit între numărul de exemplare ale speciilor pradă-prădător.
Biodiversitatea şi lanţul trofic au început să fie dereglate de pretenţiile omului ajuns pe culmile bunăstării materiale. Omul creat de natură începe să fie distrugătorul ei prin intervenţiile nefaste asupra unor componente ale ecosistemelor: păduri, ape, câmpii, urbanizare etc. Industrializarea provoacă mari dezechilibre ecologice pe care natura, nedispunând de mijloace rapide de refacere a echilibrului ecologic, nu le poate anihila într-un timp scurt… astfel, totul se îndreaptă spre un final nefericit. Intervenţia oamenilor poate fi salvatoare prin activităţi recuperatorii pentru că devine conştientă tendinţa de reechilibrare naturală, altfel ceea ce numim fiinţă este ameninţată cu dispariţia.
Trebuie să se înţeleagă faptul că se poate colabora cu natura, i se poate cere, dar şi să i se dea, însă nu poate fi stăpânită, cum greşit cred unii dintre noi.
Fii primul care comentează