
Compania finlandeză de telefonie mobilă va disponibiliza toţi angajaţii de la Centrul de Cercetare şi Dezvoltare din Cluj, până la sfârşitul acestui an. Restructurările fac parte din noua strategie a celor de la Nokia, care vor să mute cercetarea în alte state. Angajaţii de la fabrica de la Jucu nu trebuie să îşi facă probleme deoarece ei nu sunt vizaţi de disponibilizări.
Nokia va intra într-un proces amplu de restructurări iar sectorul vizat este cel de cercetare. Compania colaborează acum cu cei de la Microsoft şi poate astfel să diminueze cheltuielile alocate
cercetării. Practic, Nokia trece prin cel mai amplu proces de restructurări din ultimii 20 de ani. La
nivel mondial, vor fi concediaţi circa 6.000 de angajaţi, dintr-un total de 130.000. În România, vor
fi disponibilizaţi cei 120 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în Olympia Bussiness Center din
Cluj-Napoca. Cei de la Nokia doresc ca până la sfârşitul anului, activitatea Centrului din Cluj să fie
diminuată complet. Totuşi, angajaţii vor rămâne pe statele de plată ale companiei până la finele
acestui an. Reducerea de personal se estimează că se va desfăşura în etape, până la sfârşitul
anului 2012, în concordanţă cu dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii ale companiei. În
acest interval de timp, Nokia intenţionează să îşi extindă capacităţile de dezvoltare a dispozitivelor
inteligente bazate pe platforma Windows Phone, gama extinsă de terminale mobile şi portofoliul de
servicii se arată într-un comunicat al companiei. Angajaţii fabricii de telefoane de la Jucu nu vor fi vizaţi de procesul de restructurare. La nivel mondial, cei de la Nokia au anunţat că vor închide şi alte centre, în timp ce altele vor fi extinse. (A.D.)
Fii primul care comentează