Actorul Iurie Darie rămâne la terapie intensivă sub strictă monitorizare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Bagdasar Arseni”, dr. Alexandru Bica.
Potrivit acestuia, duminică la ora 12.00 actorul s-a trezit, a deschis ochii şi era conştient, însă rămâne intubat. Dr. Alexandru Bica a spus că lui Iurie Darie, care a fost adus sâmbătă seara la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, i s-a obturat vechiul dren care a fost pus la operaţia precedentă pentru eliminarea lichidului acumulat în zona creierului şi i s-a montat un altul exterior. El a dezvoltat într-o zonă a creierului şi un accident vascular cerebral.

Fii primul care comentează