Senatorul Vasile Blaga, şeful campaniei PDL pentru alegerile locale, susţine că premierul Victor Ponta şi Guvernul pe care-l conduce încearcă să organizeze alegerile parlamentare înainte de termen pentru a împinge dezbaterea bugetului pentru 2013 după data acestui scrutin. Potrivit lui Blaga, Ponta vrea în acest fel să ascundă situaţia economică proastă creată de USL.
Am constatat cu profundă nemulţumire că Guvernul Ponta doreşte alegeri în octombrie. (…) Consider că manevra pe care o încearcă Victor Ponta urmăreşte să aducă alegerile parlamentare mai aproape şi să împingă dezbaterea bugetului pentru 2013 după alegerile parlamentare din toamnă. Victor Ponta doreşte, de fapt, să evite dezbaterea bugetului înainte de alegeri pentru că în bugetul pe 2013 se află adevărul despre situaţia economică proastă creată de USL şi despre costurile măsurilor anunţate de USL pentru anul următor, afirmă Vasile Blaga, într-un comunicat remis miercuri. Şeful campaniei PDL pentru locale atrage atenţia că dovada faptului că măsurile anunţate de Ponta pe 2013 sunt nechibzuite şi imposibil de pus în practică va fi clară pentru toată lumea în bugetul de stat pentru anul viitor.

Fii primul care comentează