Curtea de Apel Bucureşti a suspendat vineri sancţiunea aplicată în luna martie de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care era înjumătăţită perioada pentru care OTV avea acordată licenţa audiovizuală.
Decizia este executorie, însă nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Suspendarea operează până când judecătorii de la Curtea de Apel se vor pronunţa asupra cererii OTV de anulare a sancţiunii aplicate de CNA, ce se va judeca pe 29 mai.
Pe 27 martie, membrii CNA au decis înjumătăţirea perioadei pentru care OTV avea acordată licenţa audiovizuală pentru încălcarea Legii Audiovizuale, prin difuzarea în perioada 16 – 24 martie a publicităţii politice în favoarea Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD). Potrivit CNA, licenţa audiovizuală era acordată până la 1 aprilie 2013, iar OTV va putea emite în urma deciziei CNA până la 28 septembrie 2012.

Fii primul care comentează