
Miercuri seara, 9 aprilie, Oradea Arena a gǎzduit cea de-a treia ediție a concertului de muzicǎ bizantinǎ „Lumină din Lumină”. Sala a fost arhiplinǎ, vânzarea biletelor epuizându-se în primele zile de la punerea lor spre cumpǎrare.
Peste 5500 de spectatori au ascultat pricesnele și cântǎrile bizantine ale Grupului Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. Alǎturi de ei au concertat voci din țarǎ, dar şi din strǎinǎtate: Maria Coman-cea mai ascultată interpretă de muzică religioasă din România, Ribale Wehbé din Liban, Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei, Marian Ungureanu, Andrei Dem.
Bihorul a fost reprezentat de Grupul „Moștenitorii cântecului”, condus de prof. Anamaria Gal de la Palatul Copiilor, de recitarea extraordinarǎ a actorului Sebastian Lupu de la Teatrul Regina Maria din Oradea și bǎtaia la toacǎ a lui Sergiu Duca. În încheierea concertului a luat cuvântul Prea-Sfinția Sa, Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei şi Mircea Mǎlan, preşedintele Consiliului Județean Bihor. Întregul eveniment a fost regizat de prof. Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor.
Concertul „Lumină din Lumină” a fost organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor și Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Visit Oradea, Filarmonica de Stat din Oradea, Teatrul de Stat „Regina Maria”, TVR și Astoria. Costul unui bilet a fost de 30 de lei.
Cei care nu au reuşit sǎ fie fizic în salǎ, vor avea posibilitatea sǎ vadǎ concertul pe postul TVR 1, în Vinerea Mare, de la ora 23:45, cu reluare sâmbătă, de la ora 16:00.