Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri, la Palatul Parlamentului, că este posibilă schimbarea preşedintelui Senatului în favoarea Opoziţiei, în condiţiile în care raportul de forţe s-a schimbat în Camera superioară a Parlamentului.
Este posibil. Aşa cum s-a schimbat majoritatea în favoarea celor de la putere şi au schimbat conducerea Senatului, schimbarea aceasta poate să ducă într-adevăr la schimbarea şi a conducerii, a spus fostul şef de stat. Întrebat dacă este oportună o astfel de schimbare, acesta a răspuns: Posibil. Referindu-se la ultimele veniri la USL ale unor reprezentanţi ai PDL, Ion Iliescu a apreciat că aceasta arată deruta unei formaţiuni care îşi pierde suflul.

Fii primul care comentează