
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni că ştia de intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a-i propune liderului PSD, Victor Ponta, funcţia de premier.
Potrivit lui Blaga, la discuţia avută de Traian Băsescu cu premierul de la acea vreme Emil Boc, în care acesta din urmă a susţinut că doreşte să îşi prezinte demisia, au participat mai mulţi lideri PDL. Discuţia nu a fost numai cu mine. Am fost mai mulţi colegi la discuţia cu domnul preşedinte. A fost şi domnul Boc şi domnul Flutur şi domnul Oltean. A fost o discuţie duminică seara, înainte de a-şi da demisia domnul premier, dar ştiam că îşi va da demisia. Ne-a comunicat că va face o astfel de ofertă, a susţinut Blaga.
Întrebat dacă ar fi trebuit ca Victor Ponta să accepte „oferta” preşedintelui Traian Băsescu, Blaga a replicat că nu doreşte să se pună în situaţia liderului PSD. Nu mă pot pune eu în situaţia domnului Ponta, ce doreşte sau ce nu doreşte, dar era un moment în care, dacă ar fi preluat conducerea Guvernului, sigur cu o majoritate pe care domnia sa era obligat să o realizeze, ar fi văzut că nu e foarte simplu să guvernezi România în situaţii delicate, a conchis preşedintele Senatului.
Fii primul care comentează