NAŢIONAL / CCR a amânat pentru 25 ianuarie discutarea Legii comasării alegerilor

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri pentru 25 ianuarie discutarea sesizării USL prin care se contestă Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale.
În lege se specifică faptul că prin această comasare se economisesc 20 de milioane de euro. Judecătorii constituţionali vor solicita Guvernului detalii privind impactul financiar al aplicării acestei legi, respectiv dacă într-adevăr se economisesc aceşti bani.

CCR trebuia să ia o decizie miercuri în ceea ce priveşte sesizarea depusă de USL privind constituţionalitatea legii privind comasarea alegerilor în anul 2012. Sesizarea a fost depusă la CCR pe 22 decembrie 2011, iniţial fiind programată pentru dezbatere pe 12 ianuarie, însă judecătorii instanţei constituţionale au amânat-o.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns