NAŢIONAL / Comasarea alegerilor este o decizie politică, susţine Cezar Preda

Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este o decizie politică, ce justifică în primul rând realizarea unui program guvernamental, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, liderul PDL Buzău, Cezar Preda.

Motivul real este că avem un program de guvernare foarte strict, avem un buget auster şi prudent şi el nu se poate realiza decât dacă muncim 11 luni din 12, a spus acesta. În opinia lui Cezar Preda, această coaliţie de guvernare s-a angajat să aibă cel mai strâns buget al României din ultimii 20 de ani, iar realizarea acestui buget cu veniturile şi cu cheltuielile sale nu se poate realiza decât în condiţiile unei linişti sociale şi a unei aplecări sută la sută pe programul de guvernare. Ne ajunge o lună în 2012 de campanie electorală. (…) Numai o lună de zile ne vom bate democratic pentru aleşi, a mai spus Cezar Preda.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns