NAŢIONAL / Conducerea USL a decis să declanşeze demersurile pentru suspendarea preşedintelui

Conducerea Uniunii Social Liberale a decis să declanşeze demersurile pentru acţiunea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, a anunţat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Nu este un moft, o invenţie de agendă, a spus Antonescu, care a precizat că USL doreşte o amplă dezbatere publică pe acest subiect. Potrivit lui Antonescu, un prim pas îl reprezintă constituirea unei comisii politice care va redacta cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui. Acest document va fi pus discuţie în grupurile parlamentare reunite ale partidelor membre USL, iar, dacă va fi asumată, va intra pe parcursul parlamentar, a completat Antonescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns