NAŢIONAL / Cristina Stamate s-a recules la catafalcul actorului Emil Hossu

Actriţa Cristina Stamate s-a recules vineri la catafalcul actorului Emil Hossu depus la Teatrul Nottara. Potrivit actriţei, a plecat unul dintre ultimii boieri ai teatrului românesc.
Printre cei prezenţi la tristul eveniment s-a aflat şi actorul Mircea Diaconu, director al teatrului. Acesta s-a arătat marcat de pierderea unui „prieten drag”. Sunt marcat cum e marcat orice om când îi pleacă dincolo un prieten, o rudă, cineva foarte apropiat, a spus Diaconu.

El a vorbit şi despre împrejurările dispariţiei maestrului Emil Hossu. Avea ceva tensiune, dar nu foarte grav, lua nişte pastile pentru asta. Cu vreo două, trei zile înainte de a se întâmpla nenorocirea asta zicea că îl doare mâna stângă. Pe mine mă durea ceafa şi urma să mergem amândoi la fizioterapie, să rezolvăm spondiloza. Din păcate, cred, aşa cum mi-a spus o doctoriţă în seara în care a murit, că probabil deja avea o formă de infarct din cauza durerii şi nu a ştiut, a adăugat Mircea Diaconu.

Pe parcursul zilei şi-au mai luat rămas bun de la maestrul Hossu Ducu Bertzi, Gheorghe Turda, deputatul PNL Cristina Pocora, jurnalistul Victor Ciutacu.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.