NAŢIONAL / Demersul de suspendare a preşedintelui are şanse zero de reuşită

Premierul Emil Boc a susţinut, duminică, la TVR, că demersul Opoziţiei de a-l suspenda din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu are ”şanse zero de reuşită”.

Emil Boc a explicat că, din punct de vedere tehnic şi procedural, nu există niciun pericol, deoarece în Coaliţia de guvernare nu există nicio fisură, iar majoritatea parlamentară care îl susţine pe Traian Băsescu este consolidată.

Totodată, premierul i-a acuzat pe liderii Opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, de ”iresponsabilitate politică”. Victor Ponta şi Crin Antonescu aleargă spre noi culmi ale iresponsabilităţii politice. Demersul lor demonstrează incapacitatea lor de a înţelege politica şi democraţia. Au primit o lecţie în 2007, dar nu s-au lecuit. (…) Este, în opinia mea, un demers cu şanse zero de reuşită. Cei care mizează pe trădări trebuie să ştie că în Coaliţie nu există nicio fisură, a spus Boc.

Acesta a declarat, de asemenea, că reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai întâi că intenţionează să demareze procesul de suspendare a şefului statului şi abia apoi au decis constituirea unei comisii care să analizeze motivele pentru care Traian Băsescu ar trebui suspendat din funcţie. E ca pe vremea lui Stalin – mai întâi acuzi, după care cauţi motivele, a mai spus premierul Emil Boc.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns