NAŢIONAL / Liberalii vor moţiune privind problemele din Sănătate

Biroul Politic Central al PNL a propus luni iniţierea unei moţiuni privind problemele din domeniul sanitar, a anunţat viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu.

Fostul ministru al Sănătăţii a precizat că liberalii urmează să se consulte cu partenerii din USL dacă se va introduce o moţiune simplă sau una de cenzură şi că acest demers va fi făcut în maximum două săptămâni. Am propus şi Biroul Politic a fost de acord că pentru gravele probleme din Sănătate trebuie să iniţiem o moţiune. (…) Toţi cetăţenii din această ţară sunt conştienţi că cei care diriguiesc astăzi ori soarta întregii ţări ori numai soarta sistemului sanitar trebuie să plece. Poate fi un prim pas către alegeri anticipate, a spus liderul PNL.

Potrivit lui Nicolăescu, PNL cere destituirea imediată a preşedintelui CNAS, Lucian Duţă, pe care îl acuză de aroganţă şi indiferenţă faţă de pacienţi şi personalul medical.
Cerem destituirea imediată a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acest lucru, conform legii, este în puterea prim-ministrului României, dacă el doreşte să facă ordine în sistem, dacă este interesat de sistem, de soarta oamenilor trebuie să facă acest lucru imediat, adică astăzi. Motivaţiile sunt simple, clare şi cunoscute. Aroganţă, incompetenţă, ignoranţă, indiferenţă faţă de tot ceea ce înseamnă pacienţi, culmea în ultima perioadă şi medici şi personal medical, a spus viceliderul deputaţilor PNL.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns