NAŢIONAL / Oana Niculescu-Mizil şi-a anunţat demisia din PSD

Deputatul Oana Niculescu-Mizil şi-a anunţat duminică demisia din PSD, după ce a fost demisă de la şefia organizaţiei de Călăraşi a partidului.

Am intrat în PSD pentru că am crezut că politica se face pentru cetăţeni şi în folosul cetăţenilor, a semenilor noştri care reprezintă motorul României, oameni care habar nu au de doctrine şi ideologii, oameni care aşteaptă de la politicienii pe care i-au votat fapte în beneficiul lor, sinceritate şi consecvenţă. Şi acum cred la fel. Am fost şi voi rămâne un politician de stânga. Cândva, PSD era exponentul celor mulţi, celor săraci. Cândva. Era partidul care punea omul înainte de toate. Din păcate, lucrurile s-au schimbat. Pentru unii lideri ai PSD, puterea şi averea personală sunt mult mai importante. Ar vinde pe oricine pentru ca ei să fie în fruntea bucatelor. Ar fi în stare de orice, de orice tip de alianţă, contra naturii chiar, pentru ca ei şi numai ei să aibă de câştigat. Aşa s-a întâmplat şi în judeţul Călăraşi, un judeţ bogat cu oameni săraci. (…) Am fost un soldat ascultător al partidului, a spus Oana Mizil.

Aceasta a precizat că a câştigat şefia organizaţiei PSD Călăraşi în mod democratic, punctând că a fost mereu alături de călărăşeni şi că nu a contestat niciodată ideile politice măreţe care aduc beneficii cetăţenilor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns