
Poliţiştii au desfăşurat în perioada 15-30 noiembrie acţiuni de combatere a infracţiunilor la fondul silvic în urma cărora au confiscat peste 2.670 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 400.000 de lei, şi 1.704 pomi de Crăciun, în valoare totală de 59.000 de lei, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Aproximativ 300 de infracţiuni şi peste 800 de abateri contravenţionale la regimul silvic au fost descoperite în timpul unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, de către poliţiştii din cadrul structurilor poliţiei de ordine publică, împreună cu specialişti silvici.
Acţiunea a fost desfăşurată de ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul IGPR – Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţii în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Aceştia au efectuat controale în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Fii primul care comentează