Legea eutanasierii nu este acceptată, de foatre mulţi oameni , aşa că peste 130 de personalităţi publice, fac apel la preşedinte să nu promulge legea 155/2001, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. Apelul a fost lansat, ieri 1 decembrie 2011 cu ocazia Zilei Naţionale, printre semnatari sunt personalităţi ca: Draga-Olteanu Matei, Cristian Mungiu, Florin Piersic, Marin Moraru, Stela Popescu, Dan Chişu, Mirabela Dauer, Paula Iacob, Anca Pandrea sau Corina Negritescu.
Apelul, către preşedintele Traian Băsescu, sună în felul acesta:
“Domnule Președinte Traian Băsescu,
Vă rugăm să ieșiți pentru câteva clipe din logica politică și, dând sufletului dumneavoastră timp de amintire asupra originii sale divine, să vă aplecați asupra unei rugăminți, venită de la un grup de iubitori ai acestui Pământ, cu tot cuprinsul lui.
Facem apel la luciditatea și emoția dumneavoastră creativă. Ne-ați arătat, de câte ori ați plâns sub ochii noștri, că aveți sensibilitate și căldură. Acestea sunt atributele unei inimi care poate iubi. Și atunci, cum iubirea nu poate fi decât una, aceeași pentru vii și pentru morți, pentru oameni și pentru animale, aplecați-va preocuparea și asupra rugăminții noastre de a nu promulga legea care permite eutanasierea câinilor care nu au avut șansa de-a fi mângâiați de un stăpân. Niciunul dintre noi nu crede că prezența lor pe stradă este un lucru normal. Sunt, însă, dacă există o voință politică reală, și soluții civilizate, umane și eficiente. Omorârea unor ființe nu poate fi niciodată o soluție. În mileniul în care viețuim și în lumea civilizată către care tindem, o asemenea barbarie ne va duce înapoi în timp, mai ceva decât mineriadele anilor 90.
Ar fi trist pentru destinul dumneavoastră istoric să rămâneți în amintirea românilor că Marele Hingher! Și cum știm că timpul dumneavoastră este prețios, nu mai abuzăm de el cu cuvinte, ci sperăm să vă invadăm cu sentimente nobile și vă mai spunem doar atât : am semnat acest apel către dumneavoastră azi, 1 decembrie, Ziua Națională a României, sperând toți cei care îl semnăm, dar și mulți alți cetățeni ai acestei țări, că nu ne veți umbri mândria de a fi români. Trăim vremuri grele, n-avem o viață lipsită de griji, ne-au mai rămas, însă, conștiință, demnitatea și sufletul. Nu ni le striviți, făcându-ne părtași la o vărsare de sânge nevinovat ! Nu faceți asta acum, în preajma Sfintelor Sărbători, n-o faceți, atât cât vă stă în putere, niciodată !
Dumnezeu să vă aducă gândul cel bun în minte și în inimă!
PS :Și pentru că vă știm un iubitor al istoriei acestui neam, amintiți-vă că simbolul strămoșilor noștri daci a fost lupul ! “
Lista completă a semnatarilor petiţiei:
- Radu Beligan – actor
- Marin Moraru- actor
- Draga Olteanu-Matei- actrita
- Florin Piersic- actor
- Cristian Mungiu – regizor
- Florin Piersic – actor
- Mirabela Dauer – solista muzica usoara
- Stela Popescu – actrita
- Oana Pellea – actrita
- Dan Chisu – regizor, scenarist, producator
- Daniela Vladescu – solista opera
- Adrian Enescu – compositor
- Rudy Rosenfeld – actor
- Emil Hossu – actor
- Catrinel Dumitrescu – actrita
- Eugen Cristea – actor
- Cristina Deleanu – actrita
- Papil Panduru – actor
- Catalina Buzoianu – regizoare
- Tamara Cretulescu – actrita
- Cezara Dafinescu – actrita
- Claudiu Bleontz – actor
- Anca Sigartau – actrita
- Nicu Alifantis – solist si compozitor
- Beatrice Rancea – regizoare
- Doru Rancea – actor
- Mihai Verbitchi – actor
- Camelia Zorlescu – actrita
- Tudor Voican – scenarist
- Mihai Constantinescu – solist muzica usoara
- Luminita Gheorghiu – actrita
- Paula Iacob – avocat
- Sanda Manu – regizoare
- Dana Dogaru – actrita
- Tudorel Filimon – actor
- Dan Astilean – actor
- Dan Pita – regizor
- Irina Radulescu – actrita
- Razvan Vasilescu – actor
- Dragos Galgotiu – regizor
- Iurie Darie – actor
- Anca Pandrea – actrita
- Coca Bloos – actrita
- Ioan Gyuri Pascu – actor, cantaret
- Carmen Galin – actrita
- Andi Vasluianu – actor
- Alexandrina Halic – actrita
- Doru Ana – actor
- Alice Nastase – ziarist
- Natasa Raab Gutul – actrita
- Iarina Demian – actrita, regizoare
- Bogdan Gheorghiu – actor
- Magda Mihailescu – critic de film
- Grid Modorcea – critic de film, scriitor, ziarist
- Delia Sabau – actrita
- Cornelia Alexoi – actrita, ziarista, scriitoare, traducatoare
- Mihnea Columbeanu – regizor, critic, traducator
- Mircea Cocolas – regizor
- Corina Negritescu – actrita
- Cristian Motiu – actor
- Maria Junghetu – actrita
- Mirela Marin – actrita
- Mircea Marin – regizor
- Gabriela Popescu – actrita
- Ioana Ancea – actrita
- Serban Puiu – regizor
- Alexandra Velniciuc – actrita
- Cristian Iacob – actor
- Ovidiu Ianu- actor
- Ilie Gâlea – actor
- Oliviu Crâznic – scriitor
- Irina Loghin – solista muzica populara
- Iris Cernea Loghin – solista muzica populara
- Geo Costiniu – actor
- Iuliana Costiniu – actrita
- Irina Cojar – actrita
- Florin Zamfirescu – actor
- Catalina Mustata – actrita
- Mihai Constantin – actor
- Olga Delia Mateescu – actrita
- Geo Dinescu – actrita
- Adela Marculescu – actrita
- Doina Levintza – artist plastic, scenograf
- Dan Coma – artist plastic
- Adriana Trandafir – actrita
- Costel Constantin – actor
- Carmen Tanase- actrita
- Adriana Schiopu – actrita
- Mihaela Marin – artist fotograf
- Eugen Racoti – actor
- Mariana Danescu – actrita
- Nuami Dinescu – actrita
- Anca Serbanescu – pictor
- Dragos Stanescu – regizor
- Tedy Necula – actor, producator film
- Irina Chira – pictor
- Mihai Bogos – sound editor
- Corina Stavila – monteusa film
- Mihai Docea – pictor
- Soby Czech – actor, cascador
- Irina Movila – actrita
- Mircea Rusu – actor
- Mirela Oprisor – actrita
- Doina Melinte – sportiva
- Carmen Bunaciu – sportiva
- Maricica Puica – sportiva
- Ivan Patzaichin – sportiv
- Leonard Doroftei – sportiv
- Cristian Gatu – sportiv
- Violeta Beclea Szekey – sportiva
- Laura Badea – sportiva
- Nicu Vlad – sportiv
- Lavinia Milosovici – sportiva
- Andreea Raducan – sportiva
- Catalina Ponor – sportiva
- Sandra Izbasa – sportiva
- Gabi Szabo – sportiva
- Elisabeta Lipa – sportiva
- Horia Flamand – artist plastic
- Monica Flamand – artist plastic
- Marina Constantinescu – critic de teatru
- Irina Margareta Nistor – critic de film
- Mihaela Marin – artist fotograf
- Dragos Cobzariu – medic veterinar
- Nadia Iancu – architect
- Vlad Popa – medic
- Razvan Petra – medic
- Doina Oancea -actrita
- Monica Pop-medic
- Daniela Safta – medic
- Monica Davidescu – actrita
- Aurelian Temisan – solist muzica usoara, actor
- Cristian Topescu – jurnalist sportiv

Fii primul care comentează