NAŢIONAL / Plenul Senatului a constatat încetarea statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte a lui Mircea Geoană

Plenul Senatului a constatat miercuri încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al acestui for legislativ a lui Mircea Geoană.

Decizia a fost luată la solicitarea grupului parlamentar al PSD, aprobată în şedinţa extraordinară de miercuri a Biroului Permanent al Senatului. În favoarea adoptării acestei hotărâri a Senatului s-au pronunţat, prin vot electronic secret, 112 senatori, doi împotrivă, iar cinci s-au abţinut. După şedinţa de plen care a durat doar câteva minute a fost convocat Biroul permanent.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns