Trenul cu aburi „Mocăniţa” a fost atracţia sezonului turistic din acest an, fiind la dispoziţia turiştilor români şi străini care s-au aventurat într-o excursie pe o distanţă de 55 km pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului.
Reprezentanţii Căilor Ferate Forestiere din Vişeul de Sus (CFF), care administrează transporturile turistice cu trenul „Mocăniţa”, au precizat că în anul 2011 au transportat peste 15.000 de turişti români şi străini care au petrecut scurte vacanţe în judeţ.
Anul acesta am constatat o creştere a interesului din partea turiştilor români pentru a călători cu Mocăniţa. Turiştii români au fost interesaţi să participe la evenimentele culturale organizate în staţia terminus, Paltin din defileul Văii Vaserului. Am organizat concerte de muzică rock, clasică şi populară în aer liber, tocmai în gara Paltinul din Munţii Maramureşului, loc unde nu există condiţii tehnice deosebite pentru aceste gen de manifestări, însă în ciuda acestor impedimente spectacolele s-au bucurat de multă apreciere. Deşi anul acesta cuvântul criză a fost frecvent auzit, totuşi ne-am bucurat frecvent de grupuri de turişti din ţară şi străinătate care au dorit să călătorească cu Mocăniţa, a spus luni Ioana Coman, directorul CFF Vişeul de Sus.
Turiştii români, dar şi cei străini preferă călătoria cu Mocăniţa, îndeosebi în nopţile cu lună plină pentru a admira peisajul defileului. Turiştii străini care se aventurează cu trenul pe Valea Vaserului vin din Ungaria, Germania, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Cehia, Slovacia şi Polonia. Compania a organizat anul acesta şi 53 de călătorii speciale în regim charter pentru angajaţii unor firme străine care operează în ţara noastră.

Fii primul care comentează