NAŢIONAL / USL discută luni despre declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

Uniunea Social Liberală (USL, alianţă de trei partide din opoziţie) va discuta luni despre declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu anunţă explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi, au anunţat pe 16 noiembrie preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi liderul PC, Daniel Constantin.

Ei s-au referit la faptul că preşedintele Traian Băsescu a declarat în aceeaşi zi că, indiferent de rezultatul sesizării de către Opoziţie la Curtea Constituţională a proiectului de act normativ care vizează îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2012, realitatea este că „bani nu există”. Cei trei, care au semnat o declaraţie în acest sens, consideră că aceste poziţii sunt extrem de iresponsabile şi periculoase, deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România. Constatăm, de asemenea, că aceste semnale vin într-o serie mai lungă de acţiuni comise de preşedintele Traian Băsescu în ultima perioadă, pe care le considerăm vădit neconstituţionale, se mai arată în mesajul transmis de cei trei lideri.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns