Preşedintele Partidului Democrat Liberal împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisia, a anunţat Emil Boc, joi seară, la finalul Colegiului Naţional Director.
El a spus că în perioada următoare PDL va avea doar o structură interimară, până la alegerea unei noi conduceri a partidului, şi a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Preşedintele Partidului Democrat Liberal împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisia. Asta înseamnă că în perioada imediat următoare partidul va avea doar o structură interimară, până la alegerea noii conduceri. Atât preşedintele cât şi BPN îşi asumă răspunderea politică pentru rezultatele pe care le-am obţinut la rezultatele locale, a declarat Emil Boc.
Liderul democrat-liberal a subliniat că preşedintele PDL împreună cu BPN au traversat România prin criză. Şi-au asumat măsurile politice care au salvat România de la colapsul economic. Aceste măsuri au fost bune, au fost corecte. Ele ne-au costat din punct de vedere politic, ne-au costat din punct de vedere electoral. Este un gest de asumare a răspunderii politice ca atare şi, în consecinţă, atât preşedintele PDL cât şi BPN şi-au asumat gestul demisiei, a adăugat Boc.

Fii primul care comentează