Raportul Comisiei parlamentare pentru modificarea Legii electorale va fi finalizat până pe 30 aprilie

Comisia parlamentară pentru modificarea Legii electorale va finaliza raportul până pe 30 aprilie, a anunţat marţi, la finalul primei şedinţe, preşedintele comisiei, deputatul PDL Sulfina Barbu.

Următoarea şedinţă va fi miercuri, 11 aprilie, la ora 10.00, fiind invitaţi reprezentanţii Guvernului şi reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente (AEP). În prima reuniune, membrii comisiei au stabilit regulamentul de funcţionare, urmând ca până săptămâna viitoare să fie trimise amendamente.

Am stabilit că fiecare reprezentant din comisie să vină cu puncte de vedere pe cele 12 propuneri de acte normative de modificare a Legii 35, se analizează de către fiecare partid parlamentar, inclusiv de reprezentantul minorităţilor, iar săptămâna viitoare, pe marginea observaţiilor partidelor, stabilim principiile pe care vom merge în continuare. Am mai discutat dacă mergem cu modificarea Legii 35, dacă mai discutăm pragul electoral, dacă discutăm reprezentarea minorităţilor, deci sunt lucruri se principiu pe care le vom stabili săptămâna viitoare, a precizat Sulfina Barbu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns