Preşedintele Traian Băsescu a primit miercuri la Palatul Cotroceni o delegaţie a Bundestagului, condusă de Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului german, prilej cu care şeful statului a făcut o scurtă prezentare a situaţiei politice din România.
Cu permisiunea dumneavoastră, în câteva cuvinte o să încerc să vă aduc la cunoştinţă situaţia politică din România. Acum trei săptămâni, guvernul de centru-dreapta a pierdut majoritatea în Parlament, situaţie în care am desemnat un prim-ministru din Opoziţie, care prin votul din Parlament a confirmat că are majoritate, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii.
Băsescu a subliniat că doreşte să expună şi punctul de vedere al României cu privire la situaţia din UE. Pentru noi este o onoare să primim o delegaţie a Bundestagului, mai ales în momente în care sunt foarte multe semne de întrebare asupra direcţiei pe care UE ar trebui să o adopte. Vizita dvs îmi prilejuieşte ocazia de a vă expune şi punctul nostru de vedere cu privire la ce urmează să se întâmple în UE, a afirmat Băsescu.

Fii primul care comentează